Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

20 Aprilie, 2024

Timp de doi ani, peste 90,7 mii de utilizatori de telefonie au beneficiat de serviciul de portare a numerelor

În doi ani de la lansarea portabilităţii numerelor – operaţiune care permite oricărui utilizator de telefonie mobilă sau fixă să-şi păstreze numărul de telefon atunci când îşi schimbă furnizorul – de acest serviciu au beneficiat peste 90,7 mii de persoane. Cele mai multe numere – peste 82,7 mii sau 91% din total – au fost portate în reţelele de telefonie mobilă şi circa 8 mii – în reţelele fixe. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), în doi ani au fost portate peste 1,1% de numere din totalul resurselor de numerotare atribuite de către ANRCETI furnizorilor de comunicaţii electronice.

Serviciul de portare a numerelor telefonice a fost lansat în R. Moldova în luna iulie 2013. Acest serviciu este disponibil în reţelele mobile cu începere din 1 iulie 2013 şi în reţelele fixe – din 31 iulie 2013. Experienţa acumulată în cei doi ani de la lansare demonstrează că serviciul respectiv a devenit un instrument eficient de asigurare a libertăţii de alegere a utilizatorilor de telefonie şi de stimulare a concurenţei între furnizorii de pe această piaţă, în special a celor de pe piaţa de telefonie mobilă. Odată cu derularea acestui proiect a crescut libertatea de alegere a utilizatorilor de telefonie şi puterea lor de negociere cu furnizorii, factor care i-a făcut pe ultimii să depună eforturi suplimentare pentru aşi păstra abonaţii şi a atrage noi clienţi prin oferte mai atractive.

Datele statistice arată că în perioada de referinţă în mediu lunar au fost portate mai bine de 3,4 mii numere de telefonie mobilă şi peste 330 numere de telefonie fixă. Media semestrială, în cazul numerelor de telefonie mobilă, a fost de circa 20,7 mii, iar a numerelor de telefonie fixă – de aproape 2 mii. Cele mai multe numere de telefonie mobilă – peste 5,5 mii – au fost portate în luna iulie 2013, iar cele mai multe numere de telefonie fixă – 760 – în luna noiembrie 2013. În opinia specialiştilor ANRCETI, numărul nesemnificativ de portări al numerelor de telefonie fixă este cauzat de lipsa reţelelor fixe alternative cu acoperire naţională şi imposibilitatea tehnică a abonaţilor, conectaţi la reţea în baza tehnologiilor analogice, de a utiliza serviciul de portare a numerelor.

Potrivit aceloraşi date, din 82,7 mii de numere de telefonie mobilă portate în doi ani cele mai multe numere – peste 50 mii – a primit în reţeaua sa SA „Moldcell”. În reţeaua SA „Orange Moldova” au fost portate peste 17,3 mii de numere, iar în reţeaua SA „Moldtelecom” (Unite) – 15,3 mii. În acelaşi timp, din reţelele SA „Orange Moldova” şi SA „Moldtelecom” (Unite) au fost portate către alte reţele mobile circa 56,6 mii de numere şi, respectiv, 5,1 mii numere, iar din reţeaua SA „Moldcell” au migrat către alte reţele circa 21,3 mii numere.

Cele aproape 8 mii de numere de telefonie fixă au fost portate în reţelele fixe ale 24 de furnizori. Cei mai multe numere au migrat în reţelele de telefonie fixă ale companiilor „Starnet Soluţii” (circa 4,5 mii), SA „Orange Moldova” (1,8 mii) şi „Arax Impex” (circa 500).

Proiectul portabilităţii numerelor telefonice a fost implementat de ANRCETI în comun cu furnizorii serviciilor publice de telefonie în conformitate cu prevederile Legii comunicaţiilor electronice şi în corespundere cu standardele UE. În ţara noastră, orice utilizator de telefonie poate beneficia de serviciul de portare a numerelor în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea cererii respective la furnizorul pe care l-a ales. Spre deosebire de multe alte ţări, în R. Moldova acest serviciu este oferit solicitanţilor în mod gratuit.

2 iulie 2015

Ultima actualizare: 2/07/2015