Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
bir 503
tel.:  +373 22 25 13 17
fax: +373 22 22 28 85
e-mail: office@anrceti.md

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

24 Noiembrie, 2017

Mesaj de felicitare

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Consiliul de Administraţie al Agenţiei adresează un mesaj de felicitare tuturor participanţilor la piaţa serviciilor de comunicaţii electronice.

Ultima actualizare: 31/12/2008

Datele statistice despre evoluția pieței de telefonie mobilă în perioada ianuarie – septembrie 2017 arată că pe această piață continuă să se mențină tendințele prefigurate anul trecut: creșterea ușoară a numărului de utilizatori și a traficului de voce în rețelele mobile și scăderea veniturilor obținute de furnizori pe această piață. Astfel, în nouă luni, numărul utilizatorilor a crescut cu mai bine de 63,7 mii (+1,4%) și a totalizat peste 4 mil. 493 mii (cartele SIM), volumul traficului de voce a sporit, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, cu 11,4 mil. minute (+0,2%) și a totalizat 4 mld. 640,5 mil. minute, iar volumul total al veniturilor a scăzut cu mai bine de 120,2 mil. lei (-4,6%) și a însumat peste 2 mld. 519,4 mil. lei.

Ultima actualizare: 23/11/2017

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a publicat astăzi pe pagina sa web oficială informaţiile privind valorile parametrilor de calitate a serviciilor de telefonie mobilă, telefonie fixă, acces la Internet și de televiziune contra plată, măsurați de furnizorii acestor servicii în trimestrul III al anului curent și Raportul ANRCETI privind rezultatele monitorizării parametrilor respectivi. Publicarea acestor date are scopul de a-i familiariza pe consumatori cu nivelul de calitate a serviciilor de comunicații electronice pe care aceştia le folosesc sau intenţionează să le achiziţioneze.

Ultima actualizare: 14/11/2017

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) atenţionează furnizorii de reţele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicaţii electronice accesibile publicului asupra faptului că ei au obligaţia să prezinte ANRCETI, prin intermediul sistemului informațional „Raportare on-line”, până la data de 15 noiembrie 2017, rapoartele statistice pentru trimestrul III al anului 2017 privind evoluţia situaţiei pe segmentele de piaţă pe care activează. Această obligație este stabilită în Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRCETI nr. 75 din 29.12.2015, prin care a fost modificată și completată Hotărârea Consiliului nr. 33 din 17.11.2011 cu privire la aprobarea formularelor rapoartelor statistice pentru furnizorii de reţele şi/sau servicii publice de comunicaţii electronice.

Ultima actualizare: 10/11/2017

Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) anunţă pentru marți, 14 noiembrie 2017, ora 14.00, desfăşurarea unei şedinţe publice, la care vor fi examinate și supuse aprobării două proiecte de hotărâri: privind măsurile de reglementare preventivă ale pieței de furnizare cu ridicata de servicii de acces local la puncte fixe (.pdf) și privind măsurile de reglementare preventivă a pieței de furnizare cu ridicata de servicii de acces central la puncte fixe pentru produse de larg consum (.pdf). Şedinţa va avea loc în incinta ANRCETI (bd. Ştefan cel Mare, 134, et. 5, sala de şedinţe şi protocol).

Ultima actualizare: 10/11/2017

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), a expus astăzi, 8 noiembrie 2017, pe pagina sa web spre consultare publică proiectul de analiză (.pdf) a pieței accesului utilizatorilor finali, persoane fizice și juridice, la un post fix din rețeaua publică de telefonie (Piața 1) și proiectul de hotărâre (.pdf) a Consiliului de Administrație al ANRCETI privind măsurile de reglementare a pieței respective. Data limită de prezentare a recomandărilor pe marginea acestor documente este 29 noiembrie 2017.

Ultima actualizare: 8/11/2017

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) informează publicul că prin Legea nr. 185 din 21.09.2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (în continuare Legea nr.185/2017), în vigoare din 27 octombrie 2017, au fost operate un set de amendamente la legile care reglementează activitățile de întreprinzător în domeniile din competența sa. Amendamentele au scopul de a simplifica și optimiza sistemul de acte permisive pentru desfășurarea activității de întreprinzător în domeniile din competența ANRCETI, a eficientiza reglementările și procedurile de solicitare, acordare, suspendare și de retragere a actelor permisive, inclusiv a licențelor, stabilite de lege.

Ultima actualizare: 7/11/2017

Un grup de specialiști ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) în frunte cu directorul adjunct al acesteia, Corneliu Jaloba, participă, în perioada 24 – 25 octombrie 2017, la două evenimente organizate de Grupul reglementatorilor în domeniul comunicațiilor electronice din cadrul Parteneriatului Estic (EaPeReg): ședința plenară a EaPeReg și atelierul de lucru privind neutralitatea Internet-ului (Net Neutrality). Evenimentele se desfășoară la Minsk, Belarus, cu suportul Comisiei Europene (CE) și al Ministerului Comunicațiilor și Informatizării din această țară.

Ultima actualizare: 25/10/2017

Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a stabilit, prin hotărârile sale, pentru anul 2018, cuantumul plăţii de reglementare şi monitorizare în domeniul comunicațiilor electronice la nivelul de 0,3 la sută din volumul venitului provenit din activităţile din acest domeniu și cuantumul plăţii de reglementare şi monitorizare în domeniul comunicațiilor poștale la nivel de 0,1% din venitul din vânzări provenit din activităţile de furnizare a serviciilor poştale în anul 2017. Hotărârile respective au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 20 octombrie 2017.

Ultima actualizare: 24/10/2017

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) atenționează entităţile publice - titulari ai dreptului de administrare a proprietății publice asupra aplicării conforme a prevederilor Legii privind accesul pe proprietăţi şi utilizarea partajată a infrastructurii asociate reţelelor publice de comunicaţii electronice nr.28 din 10.03.2016 (în continuare Legea nr.28/2016) în vederea obţinerii şi exercitării de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice a dreptului de acces pe proprietatea publică şi de utilizare partajată a infrastructurii fizice.

Ultima actualizare: 13/10/2017