Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

19 Aprilie, 2024

Colectivului ANRCETI i-a fost prezentat noul director al instituţiei

Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, l-a prezentat, astăzi, 15 iulie, colectivului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), pe noul director al instituţiei, Grigore Varaniţa. El a fost numit în această funcţie, printr-o hotărâre de Guvern din 10 iulie curent, pe o perioadă de patru ani. Prin altă hotărâre, Guvernul l-a eliberat  pe Sergiu Sîtnic din funcţia de director al ANRCETI în baza cererii de demisie.

În cadrul întâlnirii cu colectivul ANRCETI, Valeriu Lazăr a menţionat că Grigore Varaniţa este un specialist competent, cu suficientă experienţă în domeniul TIC ca să poată promova împreună cu echipa ANRCETI reglementările ce se impun pentru dezvoltarea unei pieţe în plină transformare. El a urat noului director şi echipei ANRCETI mai mult curaj în luarea deciziilor şi asumarea responsabilităţii pentru executarea acestora.

Referindu-se la priorităţile imediate ale ANRCETI, vicepremierul Lazăr a stăruit asupra necesităţii consolidării componentei economice a activităţii ANRCETI, gestionării corecte a tarifelor en gros la serviciile de interconectare, utilizării eficiente a resurselor limitate ale statului, monitorizării procesului de implementare a portabilităţii numerelor de telefon, precum şi a elaborării unei foi de parcurs privind partajarea infrastructurii de comunicaţii electronice.

La rândul său, noul director al ANRCETI, Grigore Varaniţa, a spus că cunoaşte bine problemele actuale ale sectorului TIC, obiectivele autorităţii de reglementare a acestui sector şi a dat asigurări că împreună cu echipa ANRCETI va lua măsurile necesare pentru promovarea concurenţei în furnizarea reţelelor, a infrastructurii asociate şi a serviciilor de comunicaţii electronice pentru ca utilizatorii să beneficieze de posibilitatea de a alege servicii, preţuri şi calitate. El a accentuat că mizează mult pe experienţa specialiştilor de la ANRCETI, dar şi pe sprijinul Guvernului în rezolvarea problemelor existente în acest sector important al economiei naţionale.

Album Foto

15 iulie 2013

Ultima actualizare: 15/07/2013